sâmbătă, 28 februarie 2015

29 februarie

Evenimente

  • 1960: Un cutremur de 7,6 grade pe scara Richter a distrus total orașul Agadir, Maroc.
  • 1990: Mineriada din ianuarie 1990, a doua zi.
  • 2004: Boniface Alexandre devine președinte al republicii Haiti (2004-2006).



28 februarie

Evenimente

  • 1785: Horea și Cloșca, conducătorii răscoalei țărănești din Transilvania de la 1784, sunt executați prin tragere pe roată.
  • 1835: Apariția primului volum al epopeii naționale finlandeze, Kalevala. Ziua Kalevalei.
  • 1849: Se inaugurează Catedra de limba și literatura română pe lângă Institutul de Studii Filosofice din Cernăuți.
  • 1859: A apărut, la București, prima revistă umoristică românească, Țânțarul, până la 15 august 1859, editată de C.A. Rosetti și N.T. Orășanu.
  • 1914: Personajul Charlot, interpretat de Charlie Chaplin apare pentru prima dată în Charlot și umbrela.
  • 1944: Premiera comediei "Iata femeia pe care o iubesc" de Camil Petrescu, montată la Teatrul Național din București.
  • 1945: Primul ministru, generalul Nicolae Rădescu, și-a prezentat demisia după două luni de guvernare sub presiunea Armatei Roșii.
  • 1952: Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Oslo, Norvegia.
  • 1953: James Watson și Francis Crick descoperă structura chimică a ADN-ului; anunțul formal s-a realizat pe 25 aprilie, în numărul din aprilie al revistei Nature.
  • 1970: Membrii echipajului navetei spațiale americane Apollo 12, împreună cu soțiile, au întreprins o vizită la București (28 feb - 2 mar.)
  • 1986: Primul ministru suedez Olof Palme este asasinat pe stradă la Stockholm.
  • 1993: A avut loc premiera spectacolului "Richard al III-lea", la Teatrul Odeon din București; sub semnătura regizorului Mihai Măniuțiu, spectacol de referință în istoria teatrului românesc de după 1989.
  • 1997: Regele Mihai a revenit din exil, fiind pentru prima dată după 1989 când sosirea suveranului este acceptată de populație ca și de toate formațiunile politice; a reprimit pașaport românesc.
  • 2013: Încetarea pontificatului Papei Benedict al XVI-lea, în urma abdicării sale din funcția de Suveran Pontif.



vineri, 27 februarie 2015

27 februarie

Evenimente

  • 1470: Ștefan cel Mare atacă și incendiază orașul Brăila în încercarea sa de a scoate de sub influența otomană Țara Romanească și de a-l îndepărta pe Radu cel Frumos de la tron.
  • 1510: Afonso de Albuquerque cucerind Indiile Orientale, pune stăpânire pe cetatea Goa.
  • 1560: Se semnează Tratatul de la Berwick dintre Anglia și nobilii scoțieni, care avea să conducă la alungarea francezilor din Scoția.
  • 1594: Henric al IV-lea este încoronat rege al Franței, punând astfel bazele dinastiei Bourbonilor.
  • 1617: Suedia și Rusia încheie Tratatul de la Stolbovo punând capăt Războiului ingrian, care avea să închidă accesul Rusiei la Marea Baltică.
  • 1626: Un edict promulgat de cardinalul Richelieu interzice practicarea duelurilor.
  • 1700: Se descoperă Insula Noua Britanie.
  • 1844: Republica Dominicană își câștigă independența față de Haiti.
  • 1861: Trupele rusești trag asupra unei mulțimi din Varșovia care protesta împotriva ocupației ruse și sunt uciși cinci protestatari.
  • 1866: A apărut, la București, revista "Sarsailă" (până la 18 mai 1866), condusă de N.T. Orășanu; a continuat revista "Nichipercea", căreia i-a preluat și numărătoarea anilor și a numerelor de apariție.
  • 1882: Premiera, la Gimnaziul român din Brașov, a primei operete românești: "Crai nou", de Ciprian Porumbescu. (27 februarie/11 martie).
  • 1900: Este fondat Partidul Laburist britanic.
  • 1916: Armata austro-ungară a ocupat orașul albanez Durres.
  • 1933: Clădirea Reichstag-ului german din Berlin a fost distrusă într-un incendiu, moment-cheie în preluarea puterii de către naziști în Germania.
  • 1938: A fost promulgată noua Constituție a României, prin care se introducea dictatura regală a lui Carol al II–lea și sfârșitul regimului parlamentar.
  • 1940: Biochimiștii americani Martin Kamen și Sam Ruben descoperă izotopul carbon-14.
  • 1964: Guvernul italian anunță că acceptă sugestii cu privire la modul de a salva de la prăbușire renumitul Turn înclinat din Pisa.
  • 1967: Dominica își câștigă independența față de Marea Britanie.
  • 1991: Primul Război din Golf: Președintele american George Bush anunță "Kuwaitul este eliberat."
  • 1994: Alegeri legislative în Republica Moldova.
  • 2003: Rowan Williams devine cel de-al 104-lea arhiepiscop de Canterbury al Bisericii Anglicane.
  • 2010: Un cutremur având magnitudinea de 8,8 grade pe scara Richter a zguduit centrul statului Chile.



joi, 26 februarie 2015

26 februarie

Evenimente

  • 364: Valentinian I este proclamat împărat al Imperiului Roman.
  • 1794: Palatul regal Christianborg din Copenhaga este distrus de un incediu. Reconstrucția a durat până în 1828 dar clădirea nu a mai fost folosită ca reședință regală, devenind sediul al Parlamentului danez.
  • 1815: Napoleon Bonaparte a evadat de pe Insula Elba, unde fusese exilat cu un an în urmă.
  • 1848: Este proclamată a doua republică franceză.
  • 1861: Împăratul Franz Joseph promulgă Patenta din Februarie, constituția "erei liberale" a Imperiului Austriac (1860-1867).
  • 1891: S-a înființat Societatea Arhitecților Români.
  • 1914: HMHS Britannic, sora vaporului RMS Titanic, este lansată în Belfast.
  • 1935: Adolf Hitler semnează un decret care autoriza înființarea Reich Luftwaffe, fiind al treilea serviciu militar german, alături de armata și marina Reich-ului.
  • 1952: Primul ministru Winston Churchill al Marii Britanii anunță că națiunea sa deține bomba atomică.
  • 1980: Egiptul și Israel-ul stabilesc relații diplomatice.
  • 1988: Declarația guvernului SUA prin care anunță hotărârea de a retrage României, începând cu data de 3 iulie 1988, clauza națiunii celei mai favorizate; în replică, guvernul român declară că renunță la clauza națiunii celei mai favorizate în relațiile cu SUA.
  • 1993: A fost înregistrat primul atentat cu bombă la baza unuia din cele două turnuri ale ansamblului arhitectural "World Trade Center"; 5 victime.
  • 2001: Talibanii dinamitează două statui uriașe ce-l reprezentau pe Buddha în Bamiyan, Afghanistan.
  • 2006: Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Torino, Italia.



miercuri, 25 februarie 2015

25 februarie

Evenimente

  • 138: Împăratul roman Hadrian îl adoptă pe Antoninus Pius, făcându-l succesorul său.
  • 1570: Papa Pius al V-lea o excomunică pe regina Elisabeta I a Angliei.
  • 1817: Deschiderea oficială a Muzeului Național Brukenthal din Sibiu, cel mai vechi muzeu din țară.
  • 1836: Samuel Colt a patentat revolverul în Statele Unite.
  • 1866: Debutul literar al lui Mihai Eminescu în revista Familia din Oradea, cu poezia De-aș avea....
  • 1921: Tbilisi, capitala Republicii Democrate Georgia, a fost ocupată de armata bolșevică.
  • 1925: Scaunul Arhiepiscopal și Mitropolitan al Ungro-Vlahiei este ridicat la rangul de Scaun Patriarhal. Miron Cristea devine, în calitatea sa de primat al României, patriarh al Bisericii ortodoxe Române.
  • 1954: Premiera comediei Mielul turbat de Aurel Baranga.
  • 1956: În cadrul Congresului al XX-lea al PCUS, Nikita Hrușciov a ținut discursul Despre cultul personalității și consecințele sale, prin care a condamnat acțiunile predecesorului său, Iosif Stalin.
  • 1964: Cassius Clay îl învinge pe Sonny Liston la Miami Beach, Florida și devine campion al lumii la categoria supergrea.
  • 1969: Germania a dat 5 milione $ unui terorist arab ca răscumpărare pentru pasagerii și echipajul unui jumbo jet deturnat.
  • 1990: A început să emită, la București, Radio Contact (transformat în 2004 în Radio KISS FM).
  • 1994: Masacrul din Hebron (În timp ce cca 500 de palestinieni se rugau în genunchi la Mormântul Patriarhilor din Hebron, un colonist israelian cu vederi extremiste, Baruh Goldstein, a deschis focul și a ucis 29 de musulmani)
  • 2001: În Republica Moldova comuniștii anti-reformă câștigă alegerile.
  • 2006: Numărul estimat pentru populația lumii este de 6,5 miliarde de locuitori.
  • 2008: Indonezia, cutremur de 7,2 grade pe scara Richter, la o distanță de 160 km de coastă și la o adâncime de 35 km în largul sud-vest de Sumatra.



marți, 24 februarie 2015

24 februarie

Evenimente

  • 303: Împăratul roman Galerius publică edictul prin care se începe persecuția creștinilor în Imperiul Roman de Răsărit.
  • 1340: Prima mențiune documentară a Târgului Siret.
  • 1525: Francisc I al Franței este învins în bătălia de la Pavia de către trupele imperiale germane. Suveranul francez cade prizonier în mâinile lui Carol al V-lea.
  • 1538: Tratatul de pace de la Oradea, prin care se pune capăt luptelor dintre Ioan Zapolya și Ferdinand de Habsburg pentru stăpânirea Transilvaniei.
  • 1582: Papa Grigore al XIII-lea introduce o reformă a calendarului, care, în noua structurare, comportă o eroare de o zi la 3000 de ani (Calendarul gregorian).
  • 1607: L'Orfeo, opera compusă de compozitorul italian Claudio Monteverdi, este pentru prima oară interpretată pe scenă la Mantua, Ducatul Mantua (acum în Italia).
  • 1711: Premiera, la Londra, a operei Rinaldo de Georg Friedrich Händel, prima operă italiană scrisă pentru stagiunea londoneză.
  • 1717: Convenția dintre Ioan Mavrocordat și generalul Sainville. Trupele imperiale evacuează Muntenia, dar păstrează Oltenia. Convenția va fi invocată de austrieci pentru a justifica anexarea Olteniei.
  • 1821: Mihail Șuțu, domnul Moldovei, solicită țarului Alexandru I trimiterea unui corp de oaste pentru a face față eteriștilor care conduși de Alexandru Ipsilanti trecuseră Prutul, la 22 februarie 1821
  • 1848: Regele Louis-Philippe al Franței abdică.
  • 1856: S-a înființat, la Iași, Facultatea de Drept (24 februarie/7 martie)
  • 1870: S-a inaugurat, în prezența domnitorului, noua clădire a Monetăriei Statului, de pe Șoseaua Kiseleff nr. 3, unde s-au bătut primii Caroli de aur (20 de lei), cu efigia lui Carol I, realizată de gravorul Kullbrich.
  • 1920: Adolf Hitler, la o întrunire a Partidului Muncitoresc German, schimbă numele partidului în Partidul Nazist.
  • 1942: Inaugurarea postului de radio american Vocea Americii.
  • 1945: Guvernarea Rădescu. A avut loc, la București, o violentă demonstrație, în cursul căreia grupuri de agitatori bolșevici au deschis focul asupra armatei și a demonstranților. Acest eveniment a permis ca A.I. Vâșinski, ministrul adjunct de Externe al URSS și președinte al Comisei Aliate de Control pentru România, să impună, prin forță, guvernul Groza.
  • 1946: Juan Perón este ales președinte al Argentinei.
  • 1948: Demiterea abuzivă a lui Lucrețiu Pătrășcanu din funcția de ministru al justiției; demiterea a fost urmată de arestarea, judecarea și executarea lui Pătrășcanu (în Penitenciarul Jilava, în aprilie 1954).
  • 1948: Prin lege a fost desființată Adunarea Deputaților, a fost convocată Marea Adunare Națională iar puterea legislativă a trecut asupra Guvernului.
  • 1960: A început procesul intentat pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale unor intelectuali acuzați că au citit și răspândit operele lui Mircea Eliade; principalii inculpați erau Constantin Noica, Constantin Dinu Pillat, Al. O. Teodoreanu și Nicolae Steinhardt.
  • 1975: Trupa rock Led Zeppelin lansează dublul album Physical Graffiti.
  • 1981: Palatul Buckingham anunță logodna Prințului de Wales cu Lady Diana Spencer.
  • 1987: În urma meciului de la Monte Carlo, cu Dinamo Kiev, câștigătoarea Cupei Cupelor în 1986, echipa de fotbal Steaua București, a cucerit Supercupa Europei.
  • 1989: După părăsirea aeroportului din Honolulu, Hawaii, are loc accidentul United Airlines Flight 811 soldat cu nouă victime.
  • 2008: Fidel Castro se retrage din funcția de președinte al Cubei, după aproape cincizeci de ani. Îi succede fratele său, Raul Castro.
  • 2011: Lansarea finala a navetei spațiale Discovery (OV-103).



luni, 23 februarie 2015

23 februarie

Evenimente

  • 1271: Prima mențiune documentară a orașului Brașov.
  • 1633: Matei Basarab este recunoscut domnitor al Țării Românești de către Poartă.
  • 1821: Țarul Rusiei, Alexandru I, dezavuează revoluția condusă de Tudor Vladimirescu în Țara Românească și mișcarea lui Alexandru Ipsilanti declarându–se de acord cu venirea trupelor otomane la nord de Dunăre
  • 1856: În numele conaționalilor săi, Nicolae Golescu a adresat plenipotențiarilor Marii Britanii, Franței și ai Regatului Sardiniei la Congresul de la Paris, un memoriu în care cerea unirea Moldovei cu Muntenia într–un stat independent, sub garanția marilor puteri europene.
  • 1869: S-a întemeiat "Partidul Național al Românilor" din Transilvania, sub conducerea lui Ilie Măcelar.
  • 1893 Patentarea motorului Diesel o descoperire a inginerului german Rudolf Diesel.
  • 1898: Romancierul francez Émile Zola a fost găsit vinovat de calomnie și a fost condamnat la închisoare pentru că a scris celebra sa scrisoare J’accuse, acuzând guvernul de anti-semitism și de faptul că l-a încarcerat fără temei pe capitanul Alfred Dreyfus.
  • 1903: Cuba a închiriat pe termen nelimitat Statelor Unite Golful Guantánamo.
  • 1916: A luat ființă "Muzeul de Antichități din Iași".
  • 1918: A luat ființă Armata Roșie. Ziua apărătorilor patriei în Rusia.
  • 1919: A fost fondat Partidul Fascist de către Benito Mussolini (Il Duce), devenit în 1922 premier al Italiei; din această poziție politică, Mussolini a trecut treptat către un regim dictatorial, impunând participarea Italiei, în cel de-al doilea război mondial, alături de Germania.
  • 1929: Încep și în România concursurile de frumusețe, prin declararea Magdei Demetrescu drept „Miss România 1929".
  • 1934: Leopold al III-lea este încoronat rege al Belgiei în urma morții tatălui său, regele Albert I, într-un accident în timp ce făcea alpinism. Leopold a abdicat în 1951.
  • 1942: Semnarea, la Washington, a convenției dintre SUA și Marea Britanie cu privire la acordarea ajutorului reciproc împotriva agresiunii.
  • 1949: Decret privind aprobarea statutului organizării și funcționării Bisericii Ortodoxe Române.
  • 1956: Nikita Hrușciov denunță cultul personalității și crimele lui Stalin.
  • 1992: Crin Halaicu este ales primarul municipiului Bucureşti.
  • 1993: Explozie devastatoare la Complexul comercial din New York, „World Trade Center", cartierul Manhatan. S-a soldat cu 6 morți și peste 1.000 de răniți.
  • 1997: Un incendiu s-a declanșat la stația spațială rusă, Mir.
  • 1999: Se încheie Conferința de la Rambouillet, convocată de Grupul de Contact, în scopul negocierii unui acord interimar care să prevadă o „autonomie substanțială" pentru Kosovo. Ea se încheie prin acceptarea, în linii mari a proiectului de către cele două părți. Belgradul exclude desfășurarea unei forțe internaționale în Kosovo, iar albanezii nu renunță la pretenția lor de a organiza un referendum privind independența provinciei (6 februarie - 23 februarie 1999).



duminică, 22 februarie 2015

22 februarie

Evenimente

  • 1295 î.Hr.: Are loc încoronarea faraonului Ramses al II-lea.
  • 1281: Martin IV devine papă.
  • 1288: Nicolae IV devine papă.
  • 1632: Galileo Galilei publică Dialog despre cele două mari sisteme ale lumii.
  • 1708: Antim Ivireanul este ales mitropolit al Ungro-Vlahiei, după moartea predecesorului său, Teodosie, la recomandarea și cu sprijinul domnitorului Constantin Brâncoveanu.
  • 1821: Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei, a trecut Prutul, intrând în Moldova, unde a încearcat să–și găsească noi adepți pentru mișcarea sa.
  • 1882: Serbia se proclamă regat. Milan Obrenovic devine primul rege al Serbiei moderne, sub numele de Milan I (1882-1889).
  • 1900: Prima audiție, la Paris, a "Sonatei nr. 2 pentru vioară și pian" de George Enescu (la pian - George Enescu).
  • 1905: S-a înființat primul sindicat muncitoresc din România, sindicatul lucrătorilor tâmplari, în frunte cu I.C.Frimu și Voicu Andreescu-Râureanu, urmat la 13 și 20 martie de înființarea sindicatului strungarilor și respectiv al lucrătorilor din fabricile de încălțăminte.
  • 1906: S-a înființat Institutul Geologic al României și s-a creat Corpul geologilor.
  • 1907: Încep mișcările țărănești în județele Dorohoi și Iași.
  • 1943: Membrii grupării de rezistență "Die Weiße Rose" (Trandafirul alb) sunt executați în Germania nazistă.
  • 1949: Scriitorul Adrian Marino a fost arestat pentru participarea la încercarea de reorganizare a tineretului național-tărănist din facultăți. La 12 octombrie 1950, a fost condamnat la 10 ani temniță grea. Între 1957 și 1963, scriitorul a avut domiciliu obligatoriu, iar în 1968 a fost reabilitat.
  • 1979: Proclamarea independenței de stat în Santa Lucia.
  • 1979: Decorarea drapelului de luptă al Diviziei "Mărășești", cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la înființare.
  • 1997: Boxerul Mihai Leu a câștigat primul titlul de campion mondial la box profesionist pentru România.
  • 2006: Jefuirea depozitului Securitas din Anglia - cel puțin șase bărbați au răpit și amenințat familia directorului, au sechestrat 14 membri ai personalului și au furat aproximativ 92,5 milioane de dolari în bancnote din Depozitul Coroanei de Gestionare a Lichidităților, din Vale Road, Tonbridge, Kent.



sâmbătă, 21 februarie 2015

21 februarie

Evenimente

  • 1431: A început procesul Ioanei d'Arc.
  • 1613: Mihail I a fost ales țar; începutul dinastiei Romanov în Rusia.
  • 1848: A apărut, la Londra, Manifestul Partidului Comunist, redactat de Karl Marx și Friedrich Engels.
  • 1907: A intrat în vigoare Legea pentru organizarea Marinei Comerciale.
  • 1916: La Verdun (Franța) a început cea mai distrugătoare bătălie din primul război mondial, soldată cu aproximativ 1 milion de victime; s–a încheiat prin respingerea definitivă, de către armata franceză, a atacurilor germane, la 18 decembrie 1916.
  • 1941: C.I.C. Brătianu, președintele PNL, a recomandat, printr–o scrisoare, generalului Antonescu să nu angajeze România exclusiv de partea Germaniei.
  • 1941: Ordonanța guvernului maghiar nr. 1440/1941 a anulat în Transilvania de N–E, ocupată de Ungaria horthystă prin Dictatul de la Viena, reforma agrară românească din 1921. S-au anulat, în același timp, și toate achizițiile făcute de români în perioada 1918–1940.
  • 1947: A fost inventat aparatul de fotografiat la minut de către Edwin Herbert Land, în New York.
  • 1947 : Consiliul de Miniștri a hotărât proclamarea lui Iosif V. Stalin cetățean de onoare al României.
  • 1960: Liderul cubanez Fidel Castro a naționalizat tote firmele în Cuba.
  • 1972: Richard Nixon a devenit primul președinte american care a vizitat China.
  • 1972: Lansarea romanului Marele singuratic, de Marin Preda.
  • 1974: A fost adoptată o nouă constituție a Iugoslaviei. Provinciile autonome Kosovo și Voivodina au primit drepturi republicane. Iosip Broz Tito a fost ales președinte al Iugoslaviei pe viață.



vineri, 20 februarie 2015

20 februarie

Evenimente

  • 1547: Eduard al VI-lea este încoronat rege al Angliei la Westminster Abbey.
  • 1816: Bărbierul din Sevilla, de Gioachino Rossini debutează la "Teatro Argentina", cu un fiasco.
  • 1849: Împăratul Austriei, Franz Joseph I, a promulgat o Constituție prin care se recunoaște Transilvaniei o autonomie limitată (4 februarie – 4 martie 1849).
  • 1878: Papa Leon al XIII-lea își începe pontificatul.
  • 1922: A avut loc, la București, logodna Principesei Maria (Mignon) a României cu Principele Alexandru (unicul fiu al regelui Serbiei, Petru I Karagheorghevici); nunta a avut loc la 8 iunie 1922, la Belgrad.
  • 1926: A apărut, la București, Viața literară (până în 1938, cu întreruperi), sub direcția lui George Murnu.
  • 1932: A apărut, la București, România literară. Gazetă de critică și informație literară, artistică și culturală, sub direcția lui Liviu Rebreanu (până în ianuarie 1934).
  • 1938: A debutat, la postul de radio București, Maria Tănase, cea care va deveni simbolul cântecului popular românesc.
  • 1938: A fost decretată o nouă Constituție, promulgată la 27 februarie 1938, prin care se introducea dictatura regală a lui Carol al II–lea (1930–1940) și sfârșitul regimului parlamentar.
  • 1962: A fost lansată nava cosmică Mercury–Atlas 6, cu astronautul John Glenn, care realizează primul zbor american pe orbită.
  • 1986: A fost plasat pe orbită primul element al stației orbitale MIR.
  • 1991: S-a inaugurat oficial, la Praga, Secretariatul Permanent al CSCE (Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa – din decembrie 1994, OSCE).
  • 2006: A fost inaugurată Low Racoviță, prima stație românească din Antarctica.

joi, 19 februarie 2015

19 februarie

Evenimente

  • 197: Împăratul roman Septimius Severus a învins pe uzurpatorul Clodius Albinus în bătălia de la Lugdunum. Aceasta a fost confruntarea cu cele mai multe victime dintre toate cele care au opus două armate romane.
  • 1866: A apărut lucrarea cercetătorului Gregor Mendel Cercetări asupra plantelor hibride, în care sunt formulate legile fundamentale ale eredității (legile lui Mendel).
  • 1878: A fost semnat Tratatul de pace ruso–turc de la San Stefano, care încheia războiul ruso–turc, recunoștea independența României, dar sacrifica Dobrogea, care era cedată Rusiei, iar aceasta își rezerva dreptul de a o schimba cu partea Basarabiei detașată la 1856.
  • 1880: William A. White, primul trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al Marii Britanii în România și-a remis scrisorile de acreditare domnitorului Carol I. Cu același rang a fost acreditat la Londra N. Callimachi-Catargi.
  • 1927: Sub conducerea lui Nicolae Lupu, o parte din membrii Partidului Național-Țărănesc se desprind din partid și creează Partidul Țărănesc.
  • 1964: România a fost desemnată, împreună cu alte state, să facă parte din Comisia specială a ONU, însărcinată cu elaborarea principiilor de drept internațional referitoare la relațiile prietenești de cooperare între state.
  • 1970: S-a desfășurat, la București, adunarea generală de constituire a Academiei de Științe Sociale și Politice. Președinte de onoare al Academiei a fost ales șeful statului, Nicolae Ceaușescu
  • 1986: URSS lansează primul element al Stației Spațiale Mir, misiune încheiată la 23 martie 2001.
  • 1990: S-a înființat Uniunea Teatrală din România (UNITER). Primul președinte a fost actorul Ion Caramitru.
  • 1992: În Coreea de Sud intrat în vigoare Acordul privind reconcilierea, neagresiunea și cooperarea între Nord și Sud (semnat la 13 decembrie 1991). A fost semnată declarația privind crearea unei zone denuclearizate în peninsula Coreea.
  • 2005: Cel mai mare cinematograf din sud-estul Europei, Movieplex, s-a deschis în complexul comercial Plaza România din București.



miercuri, 18 februarie 2015

18 februarie

Evenimente

  • 1395: Regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, a acordat privilegii comerciale negustorilor brașoveni.
  • 1563: Franța este zguduită de atentatul asupra Ducelui de Guise, cel mai înfocat nobil catolic ostil toleranței față de protestanți. François de Guise atins de un glonț va muri șase zile mai târziu.
  • 1790: A apărut, la Iași, periodicul de limbă franceză "Courier de Moldavie", primul ziar tipărit pe teritoriul țării noastre (până în aprilie 1790).
  • 1854: A început construirea liniilor de telegraf electric BucureștiGiurgiu, BucureștiPloieștiBrașov, TimișoaraLugojOrșova, făcându–se astfel legatura între liniile telegrafice din Principate și cele din Transilvania.
  • 1916: Primul Război Mondial: Cucerirea Camerunului de către forțele armate franco-britanice.
  • 1929: A avut loc prima transmisie de teatru radiofonic la Radiodifuziunea Română.
  • 1929: La Hollywood, California au fost decernate primele trofee ale Academiei Americane de Film.
  • 1930: Descoperirea celei de–a noua planete a sistemului solar – Pluto – de către americanul Clyde Tombaugh de la Observatorul Lowell, aflat la Flagstaff, statul Arizona.
  • 1941: Pentru a asigura ordinea tulburată de rebeliunea legionară din ianuarie 1941, generalul Ion Antonescu a inițiat o serie de decrete printre care și Decretul din 18 februarie 1941 prin care instituțiile și întreprinderile mai importante din țară au fost militarizate, indiferent dacă erau proprietate de stat sau privată.
  • 1952: Grecia și Turcia au aderat la NATO.
  • 2001: Agentul FBI Robert Hanssen este arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei. În cele din urmă este condamnat la închisoare pe viață.
  • 2005: Hăituirea și vânătoarea vulpilor, una din distracțiile preferate ale nobilimii, este interzisă în Anglia și Țara Galilor.
  • 2006: Are loc cel mai mare concert al trupei The Rolling Stones, în fața a aproximativ 1,5 milioane de oameni pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro.



marți, 17 februarie 2015

17 februarie

Evenimente

  • 1411: În urma luptelor pentru succesiunea la tron, Musa, unul din fiii sultanului Baiazid, a devenit sultan cu sprijinul lui Mircea cel Bătrân.
  • 1600: Filosoful Giordano Bruno este ars pe rug pentru erezie, la Campo de' Fiori în Roma.
  • 1753: În Suedia ziua de 17 februarie este urmată de 1 martie; țara face trecerea de la calendarul iulian la calendarul gregorian.
  • 1850: Domnitorul Barbu Știrbei a dat afișul domnesc privind organizarea școlilor din Țara Românească.
  • 1866: Pe baza decretului lui Alexandru Ioan Cuza, din 1865, a început să funcționeze Banca României, constituită prin transformarea filialei din București a Băncii Imperiului Otoman; primul președinte al băncii a fost Ion Ghica (17 februarie/2 martie).
  • 1867: S-a realizat dualismul austro-ungar luand astfel naștere Imperiul Austro-Ungar.
  • 1904: A avut loc, la Milano, premiera mondială a operei "Madame Butterfly" de Puccini.
  • 1941: Al doilea război mondial: Părintele franciscan Maximilian Kolbe a fost arestat de Gestapo pentru ajutorul dat unor refugiați din estul Poloniei (evrei și ucrainieni). Kolbe și-a dat viața în schimbul eliberării altui prizonier, tatăl unor copii, la Auschwitz.
  • 1947: În Austria, a fost emisă "A doua lege privind național-socialismul", prin care foștii naziști erau excluși din viața publică.
  • 1950: Prin decret al Consiliului de Miniștri, a fost modificat statutul de organizare și funcționare a Academiei, devenită Academia Republicii Populare Române.
  • 1979: Declanșarea războiului de graniță chino-vietnamez.
  • 1987: Pe fondul nemulțumirii generale cauzată de restricțiile economice, pe teritoriul României au avut loc mai multe manifestații de protest; la Iași, studenții au manifestat împotriva condițiilor inumane din cămine, scandând Vrem apă să ne spălăm și lumină să învățăm!.
  • 1993: Academia Română a hotărât revenirea la scrierea cu "â" în interiorul cuvântului și a formei "sunt" în loc de "sînt".
  • 1993: Vizita oficială a președintelui României Ion Iliescu la sediul NATO din Bruxelles.
  • 1997: Constituirea Asociației Camerelor de Comerț din zona Mării Negre, în cadrul unei reuniuni desfășurate la Centrul Român de Afaceri "Marea Neagră", de la Mangalia.
  • 1999: Au avut loc, în localitatea Stoenești, județul Olt, confruntări violente între forțele de ordine și grupuri de mineri porniți înspre Capitală.
  • 1999: NATO a aprobat un "plan de operare" pentru o eventuală forță internațională de menținere a păcii în Kosovo (KFOR), care să cuprindă 26.000 de oameni.
  • 2001: A fost efectuat, în SUA, cel de-al doilea transplant de mână reușit.
  • 2008: Kosovo și-a autoproclamat independența față de Serbia.
  • 2013: A 63-a ediție a Ursului de aur, unde marele premiu i-a fost acordat lui Călin Peter Netzer pentru filmul Poziția copilului.

luni, 16 februarie 2015

16 februarie

Evenimente

  • 1646: Are loc bătălia de la Torrington, din cadrul primului război civil englez. Forțele parlamentare conduse de Thomas Fairfax au obținut victoria punând capăt rezistenței regaliste în vestul țării.
  • 1699: Prima diplomă leopoldină ce recunoaștea clerului greco–catolic aceleași privilegii de care se bucurau și preoții catolici.
  • 1742: Spencer Compton, Conte de Wilmington, devine prim-ministru britanic.
  • 1875: Are loc prima ședință publică a Societății Studenților în Medicină.
  • 1918: Consiliul Lituaniei a adoptat Declarația de Independență, prin care cerea crearea unui stat lituanian democratic.
  • 1923: La Geneva s–au pus bazele noului pact al Micii Înțelegeri.
  • 1923: Mormântul faraonului Tutankamon a fost inclus în circuitul turistic egiptean.
  • 1926: Înființarea Fundației Culturale Regele Ferdinand I.
  • 1930: Federația Română de Fotbal s-a afiliat la Federația Internațională a Asociațiilor de Fotbal (FIFA).
  • 1933: Greva de la Atelierele CFR Grivița; Pactul de reorganizare a Micii Înțelegeri (Geneva).
  • 1935: A fost adoptată Legea pentru înființarea Monetăriei Naționale.
  • 1959: Fidel Castro a preluat conducerea Cubei.
  • 1968: România a renunțat la organizarea administrativă tipic sovietică în regiuni și raioane și a reînființat unitatea administrativ-teritorială tradițională: județul; au fost organizate 39 de județe, plus municipiul București
  • 1976: S–a desemnat, la Barcelona, de către reprezentanții a 12 state mediteraneene, "Convenția pentru protecția Mediteranei împotriva poluării".
  • 1985: Șeicul Ibrahim al-Amin face public manifestul grupării islamice Hezbollah, ce luase recent ființă, pe fondul războiului din Liban.
  • 2005: A intrat în vigoare Protocolul de la Kyoto, după ratificarea sa de către Rusia.

duminică, 15 februarie 2015

15 februarie

Evenimente

  • 590: Khosrau al II-lea este încoronat rege al Persiei.
  • 1637: Ferdinand al III-lea a devenit împărat al Sfântului Imperiu Roman.
  • 1690: S–a încheiat, la Sibiu, tratatul secret dintre Constantin Cantemir, domnul Moldovei și Sfântul Imperiu Roman. În tratat se stipula că Moldova va sprijini acțiunile antiotomane ale imperiului condus de Casa de Habsburg.
  • 1864: A apărut revista România militară, devenită la 8 decembrie 1897, prin decretul regelui Carol I, revista oficială a Marelui Stat Major.
  • 1876: Apare lunar (până la 15 mai 1876), la București, "Revista literară și științifică", sub îndrumarea lui Bogdan Petriceicu Hașdeu și Dimitrie Brândză.
  • 1921: S-a înființat legația României la Helsinki.
  • 1923: Grecia devine ultima țară europeană care adoptă calendarul gregorian.
  • 1933: La București, a început greva ceferiștilor de la Atelierele Grivița (15-23)
  • 1941: România este inclusă în grupul țărilor supuse blocadei britanice.
  • 1949: Pentru prima oară, problema lichidării marii proprietăți agricole a apărut pe ordinea de zi a ședințelor Secretariatului Biroului Politic al C.C. al P.R.M.
  • 1952: Regele George al VI-lea este înmormântat la capela Sf. George de la Castelul Windsor.
  • 1965: Emblema frunzei de arțar a devenit steagul oficial al Canadei.
  • 1969: A fost inaugurată linia ferată electrificată București Brașov, prima de acest fel din România.
  • 1980: A fost lansată la apă, la Brăila, prima navă de pescuit oceanic construită în România.
  • 1989: Ultimii militari sovietici au părăsit Afganistanul după aproape zece ani de la intervenția lor, în decembrie 1979, în sprijinul guvernului promarxist de la Kabul – Ziua națională a salvării.
  • 1990: A fost înființată Uniunea Teatrelor din România - UNITER , avându-l ca președinte pe actorul Ion Caramitru.
  • 1991: A luat ființă "Grupul de la Vișegrad", organizație de cooperare regională reunind Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia.
  • 1995: România depune la secretariatul general al ONU instrumentele de ratificare a Convenției privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice, precum și distrugerea acestora, semnată la Paris, la 13 ianuarie 1993.
  • 2000: Președintele Germaniei, Johannes Rau, aflat în vizită în Israel, și-a cerut în mod solemn iertare poporului evreu pentru Holocaust.
  • 2001: De la această dată, Suedia a renunțat la obligativitatea vizelor pentru cetățenii români posesori de pașapoarte diplomatice.
  • 2003: Protest global împotriva declanșării ofensivei americane din Irak în peste 600 de orașe din întreaga lume.
  • 2013: Un meteorit a explodat deasupra Rusiei; 1.500 de oameni au fost răniți de cioburile de geamuri sparte sau de obiecte deplasate de unda se șoc. Acest lucru s-a întâmplat în mod neașteptat, cu doar câteva ore înainte de trecerea așteptată a asteroidului 2012 DA14, asteroidul care urma să teacă cel mai aproape de Terra.



sâmbătă, 14 februarie 2015

14 februarie

Evenimente

  • 1076: Papa Grigore al VII-lea anatemizează pe episcopii reuniți în sinodul de la Worms și îl excomunică pe împăratul Henric al IV–lea. Prin acest act, supușii au fost dezlegați de jurământul de credință prestat regelui.
  • 1556: Thomas Cranmer este declarat eretic.
  • 1779: James Cook este ucis de nativi hawaieni în apropiere de Kealakekua în Hawaii.
  • 1851: S–a înființat, la Paris, Junimea română, societate politică și culturală a tinerilor studenți români din Paris, îndrumați de N. Bălcescu, C.A.Rosetti.
  • 1859: Oregonul devine stat al S.U.A.
  • 1888: A fost inaugurat Ateneul Român. Clădirea a fost construită între anii 1886 și 1888, prin stăruința lui Constantin Esarcu, după planurile arhitectului francez A. Galleron, pe bază de subscripție publică, sub lozinca „Dați un leu pentru Ateneu".
  • 1912: Arizona a devenit (din U.S. Territory, Teritoriu al SUA) cel de-al 48-lea stat al Uniunii.
  • 1918: Uniunea Sovietică adoptă calendarul gregorian (la 1 februarie conform calendarului iulian).
  • 1924: A fost fondată corporația IBM.
  • 1929: Înființarea Camerelor de comerț și de industrie din România.
  • 1946: A început să funcționeze primul calculator electronic ENIAC, conceput în 1943, la Universitatea din Pennsylvania.
  • 1952: Jocurile Olimpice de Iarnă se deschid la Oslo, Norvegia.
  • 1956: La Moscova începe al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. În ultima noapte a reuniunii, premierul Nikita Hrușciov a condamnat crimele lui Iosif Stalin într-un discurs secret.
  • 1961: Istoria descoperirii elementelor chimice - Elementul 103, Lawrenciu, este sintetizat pentru prima dată la Univeristatea din California.
  • 1966: În publicația „New York Times" a apărut „Apelul către poporul și Congresul SUA", prin care profesorii din 69 de universități cereau încetarea intervenției americane în Vietnam.
  • 1968: Plenara C.C. a P.C.R. hotărăște desființarea împărțirii administrativ-teritoriale copiate în 1950 după URSS și revenirea la sistemul tradițional al județelor și municipiilor.
  • 1980: Jocurile olimpice de iarnă se deschid la Lake Placid, New York.
  • 1992: România a stabilit relații diplomatice cu Republica Belarus.
  • 1994: Aderarea Bulgariei la Parteneriatul pentru Pace.
  • 1994: Cu ocazia vizitei oficiale la București a președintelui croat, Franjo Tudjman, a fost semnat „Tratatul de prietenie și colaborare româno-croat".
  • 1996: Biblioteca Apostolică a Vaticanului aprobă pentru Arhivele Statului român microfilmarea unor documente referitoare la istoria României.
  • 2002: Repatrierea rămășițelor pământești ale lui Carol al II-lea și ale ultimei sale soții – Elena Lupescu.



vineri, 13 februarie 2015

13 februarie

Evenimente

  • 1542: Catherine Howard, a cincea soție a lui Henric al VIII-lea al Angliei este executată pentru adulter.
  • 1575: Henric al III-lea al Franței este încoronat la Rheims și se căsătorește cu Louise de Lorena în aceeași zi.
  • 1633: Galileo Galilei ajunge la Roma pentru procesul său în fața Inchiziției.
  • 1660: Odată cu moartea regelui suedez Carol al X-lea Gustav, guvernul suedez începe să caute pacea cu dușmanii Suediei din Al Doilea Război Nordic - ceea ce Carol refuzase. Cum fiul și succesorul său, Carol al XI-lea are numai patru ani, o regență conduce țara până în 1672.
  • 1668: Spania recunoaște Portugalia ca stat independent.
  • 1849: Delegația condusă de mitropolitul Andrei Șaguna prezintă împăratului Franz Joseph Petițiunea generală a fruntașilor români din Transilvania, Banat și Bucovina, prin care se cerea recunoașterea națiunii române (13/25).
  • 1853: Medicul și ortopedul Charles Gabriel Pravaz a inventat seringa.
  • 1856: Încep lucrările Congresului de Pace de la Paris care pune capăt Războiului Crimeii.
  • 1867: Dunărea Albastră a compozitorului Johann Strauss a fost prezentată în premieră la Viena, Austria.
  • 1895: A fost brevetat Cinematograful Lumiere, aparat de filmat, de proiecție și de copiat, realizat de frații Louis și Auguste Lumiere. Prima proiecție publică comercială a avut loc la 28 decembrie 1895, la Paris.
  • 1931: New Delhi devine capitala Indiei.
  • 1945: Eliberarea orașului Budapesta de sub ocupația fascistă.
  • 1960: Franța a detonat prima bombă nucleară.
  • 1988: Jocurile Olimpice de iarnă se deschid la Calgary, Alberta, Canada.



joi, 12 februarie 2015

12 februarie

Evenimente

  • 1541: Întemeierea orașului Santiago de Chile.
  • 1709: Marinarul scoțian Alexander Selkirk („modelul” lui Robinson Crusoe), este salvat după patru ani trăiți în singurătate pe insula Juan Fernandez.
  • 1736: Căsătoria dintre Maria Terezia a Austriei și Francisc Stephan.
  • 1856: Vasile Boerescu a adresat un memoriu ministrului de externe al Franței, Alexandre Walewski, în care pleda pentru constituirea unui stat național românesc independent sub garanția celor șapte mari puteri.
  • 1864: Parlamentul votează proiectul de lege pentru organizarea puterii armate în România.
  • 1892: Pentru prima oară în istoria tehnicii, o invenție - aparatul de cronofotografie al francezului Leon Bouly – este denumită cinematograf.
  • 1912: Abdicarea împăratului chinez Pu Yi; sfârșitul dinastiei Qing.
  • 1912: China adoptă calendarul gregorian.
  • 1919: Consiliul militar interaliat de la Paris a aprobat ca armata română să înainteze pe aliniamentul Satu MareCarei Oradea Salonta Arad.
  • 1922: Și-a început pontificatul Papa Pius al XI-lea (n. 1857 - 1939).
  • 1924: La New York are loc premiera lucrării simfonice Rapsodia albastră de George Gershwin.
  • 1961: A fost lansată prima stație interplanetară automată în direcția Planetei Venus: Venus – 1.
  • 1994: Se deschid Jocurile Olimpice de Iarnă la Lillehammer, Norvegia.
  • 1996: Yasser Arafat a depus jurământul în calitate de prim președinte ales (20 ianuarie 1996) al Autorității Naționale Palestiniene.
  • 1999: Președintele Statelor Unite ale Americii, Bill Clinton, a fost găsit nevinovat în procesul cu privire la afacerea Monica Lewinsky.
  • 2000: A avut loc, la București, reuniunea statelor membre ale Pactului de Stabilitate din Europa de Sud-Est, la nivelul șefilor de state și de guverne, la finele căreia a fost semnată Carta relațiilor de bună vecinătate, stabilitate, securitate și cooperare în Europa de Sud-Est.
  • 2002: La tribunalul de la Haga, începe procesul fostului președinte al Iugoslaviei Slobodan Milošević. Acesta va muri în 2006 înainte de terminarea procesului.
  • 2010: Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Vancouver.



miercuri, 11 februarie 2015

11 februarie

Evenimente

  • 1809: Inginerul american Robert Fulton a inventat vaporul cu aburi.
  • 1866: Alexandru Ioan Cuza, domnitorul României, este silit să abdice, ca urmare a conjurației pregătite de coaliția dintre conservatori și liberal–radicali ("monstruoasa coaliție").
  • 1873: Regele Amadeo al Spaniei abdică.
  • 1880: Grecia transformă consulatul în legație, recunoscând în acest fel independența României.
  • 1929: Se înregistrează cea mai scăzută temperatură din România: -38,5 °C la Bod în Depresiunea Brașovului.
  • 1929: Ia ființă statul Vatican prin acordurile italo-papale de la Lateran. Papa exercită puterea legislativă și executivă, prin intermediul unui corp de cardinali. Papa Pius al XI-lea semnează cu Mussolini Tratatul de pace de la Lateran prin care statul italian acordă Vaticanului proprietatea exclusivă și jurisdicția suverană asupra unui cartier din N-V Romei, în schimbul recunoașterii de către papă a guvernului fascist.
  • 1941: Relațiile diplomatice dintre România și Belgia au fost întrerupte oficial, la cererea Germaniei. Legația română de la Bruxelles a fost transformată în Consulat general.
  • 1942: Întâlnirea mareșalului Ion Antonescu cu Hitler la Cartierul general al acestuia din Prusia orientală. Conducatorului român i s–au dat asigurări că Germania nu va permite Ungariei și Bulgariei să atace România și i s–a cerut sporirea contribuției de război
  • 1945: Discursul primului ministru Nicolae Rădescu de la cinematograful "Aro", în care el precizează poziția sa și a guvernului față de acțiunile PCR din țară de preluare prin forță a prefecturilor și primăriilor.
  • 1970: Japonia a devenit cel de-al patrulea stat din lume care a lansat un satelit pe orbita Pământului.
  • 1971: A fost semnat Tratatul cu privire la interzicerea amplasării armelor nucleare și a altor arme de distrugere în masă pe fundul mărilor și al oceanelor și în subsolul acestora.
  • 1979: Victoria revoluției islamice în Republica Islamică Iran. Ziua națională.
  • 1990: Liderul sud-african Nelson Mandela, a fost eliberat din închisoare, după 27 de ani petrecuți în arest
  • 1991: Înființarea, la Haga, a Organizației Națiunilor și Popoarelor Nereprezentate (UNPO) - un fel de "Națiuni Unite alternative", cu scopul de a ajuta popoarele și națiunile nereprezentate în cadrul ONU să-și facă auzită vocea în organizațiile internaționale.
  •  Începe vizita președintelui RSS Moldovenească, Mircea Snegur, în România, desfășurată în perioada 11 februarie -16 februarie 1991.
  • 1998: Licitația manuscrisului melodiei "Candle in the wind", rescrisă special de Elton John și de textierul său, Bernie Taupin, pentru funeraliile prințesei Diana.
  • 2011: Hosni Mubarak, fostul președinte egiptean, demisionează în urma a două săptămâni de proteste ale populației.



marți, 10 februarie 2015

10 februarie

Evenimente

  • 1355: Regele Ludovic I al Ungariei confirmă înțelegerea cu Nicolae Alexandru, care în schimbul unor garanții de securitate, a acceptat suzeranitatea regală maghiară asupra Valahiei Transalpine ("Țara Românească").
  • 1388: Menționarea, pentru prima dată, a orașului–cetate Suceava, drept capitală a statului feudal Moldova.
  • 1763: În urma Tratatului de pace de la Paris, Franța a cedat Marii Britanii Canada și teritoriile din America de Nord, de la est de râul Mississippi.
  • 1819: Simon Bolivar este numit președinte al Venezuelei și comandant suprem al armatei revoluționare.
  • 1840: Regina Victoria a Marii Britanii s-a căsătorit cu prințul Albert.
  • 1841: A intrat în vigoare "Actul uniunii", ce confirma oficial unirea Canadei Superioare cu Canada Inferioară (actul fusese semnat în 1840).
  • 1867: Are loc, la Iași, premiera piesei "Răzvan vodă", de B.P. Hașdeu, prima dramă istorică românească importantă.
  • 1882: Bogdan Petriceicu Hașdeu este ales membru al Societății de lingvistică din Paris.
  • 1904: Împăratul Japoniei a declarat, în mod oficial, război Rusiei, condamnând pretențiile rusești asupra Coreei și Manciuriei.
  • 1938: Regele Carol al II–lea înlătură cabinetul Goga Cuza și instaurează un regim de autoritate personală. În fruntea guvernului este numit patriarhul Miron Cristea.
  • 1941: Marea Britanie rupe relațiile diplomatice cu România și extinde asupra ei măsurile de blocadă.
  • 1942: Primul Disc de Aur a fost decernat de către Compania RCA VICTOR americanului Glenn Miller, pentru melodia "Chatta Nooga Choo Choo".
  • 1945: Armata 1 română desfășoară operația pentru zdrobirea bastionului inamic din Munții Javorina (Cehoslovacia) (10 februarie – 18 martie).
  • 1947: Delegația Guvernului român semnează, la Paris, Tratatul de pace cu Puterile Aliate și Asociate. României i se recunosc drepturile legitime asupra Transilvaniei de Nord și i se impune plata unor despăgubiri, în contul reparațiilor de război.
  • 1947: Italia a retrocedat Iugoslaviei Dalmația ocupată în timpul războiului.
  • 1955: România și Iugoslavia au semnat un acord cu privire la stabilirea regulilor de navigație în sectorul comun al Dunării.
  • 1960: Ia ființă în senatul francez un grup parlamentar de prietenie Franța-România, cuprinzând personalități marcante din toate partidele politice.
  • 1965: Adunarea Generală a ONU alege România ca membru al Consiliului Economic și Social pentru o perioadă de trei ani.
  • 1968: S-a înființat Societatea de Științe Istorice din România.
  • 1990: Curtea Supremă de Justiție, sesizată de Procuratura Generală, hotărăște trimiterea în judecată pentru complicitate la genocid, în perioada timișoreană a Revoluției din decembrie 1989, pe membrii comandamentului instituit la Timișoara pentru înăbușirea și reprimarea Revoluției.
  • 1997: Supercalculatorul Deep Blue , fabricat de IBM, l-a înfrânt la șah pe campionul mondial Garry Kasparov.
  • 2003: Franța și Belgia se opun, la NATO, cererilor americane privind acordarea de sprijin pentru Turcia, în cazul unui atac împotriva Irakului. Franța, Rusia și Germania adoptă o declarație comună, care se referă la prelungirea inspecțiilor din Irak.
  • 2006: A 20-a ediție a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Torino. Participă 2.500 de atleți din 85 de țări. (Italia, 10-26)
  • 2009: Pentru prima dată are loc coliziunea a doi sateliți artificiali care orbitau în jurul Pământului. Coliziunea s-a produs la ora 16:56 UTC la 789 km deasupra Peninsulei Taimîr, în Siberia; viteza sateliților în timpul coliziunii a fost estimată la 11,7 km/s.