miercuri, 31 decembrie 2014

31 decembrie

Evenimente

  • 192: Împăratul Commodus este asasinat; Pertinax este proclamat împărat.
  • 1660: Iacob al II-lea al Angliei este numit Duce de Normandia de Ludovic al XIV-lea al Franței.
  • 1695: În Anglia regelui William al III-lea se introduce impozitul pe ferestre, pe care populația învață repede cum să-l ocolească: pur și simplu se zidesc ferestrele cu cărămizi. De precizat că fiscul ia în calcul pentru plată numai geamurile dinspre stradă. Proprietarii se vor adapta situației, folosind la maximum curțile interioare și grădinile. Taxa pe ochiul de geam a fost abrogată în 1851.
  • 1757: Împărăteasa Elisabeta I a Rusiei emite ucazul prin care încorporează Königsbergul în Rusia.
  • 1775: În timpul războiului de independență al SUA, în bătălia de la Quebec, forțele britanice au respins un atac al Armatei Continentale, capturând orașul Quebec City și obținând susținerea canadienilor francofoni.
  • 1805: Ultima zi de valabilitate a calendarului Revoluției Franceze.
  • 1852: Inaugurarea Teatrului Național din București.
  • 1857: Regina Victoria a ales Ottawa, drept capitală a Canadei.
  • 1879: Thomas Edison a făcut prima demonstrație publică a modului de funcționare a primei lămpi electrice
  • 1925: Consiliul de Coroană a ratificat renunțarea prințului Carol al II–lea la succesiunea tronului în favoarea fiului său, Mihai de Hohenzollern. Carol al II–lea s–a stabilit în Franța, sub numele de Carol Caraiman.
  • 1936: A fost descoperit cortizonul de către biochimistul american John Cowdery Kendall (Premiul Nobel pentru Chimie, 1962).
  • 1938: Celebrul test cu fiolă, efectuat pentru depistarea șoferilor aflați în stare de ebrietate, a fost introdus, pentru prima dată, în Indianapolis (SUA).
  • 1944: Al Doilea Război Mondial: Ungaria declară război Germaniei naziste.
  • 1946: Președintele SUA, Harry Truman declară oficial sfârșitul celui de–al Doilea Război Mondial.
  • 1956: Oficial, TVR transmite, prima emisiune de televiziune din România.
  • 1989: Este abolită pedeapsa cu moartea pe teritoriul României.
  • 1991: Uniunea Sovietică este dizolvată în mod oficial.
  • 1992: Cehoslovacia se dizolvă. Rezultatul este formarea a două state independente: Republica Cehă, cu capitala la Praga și Slovacia cu capitala la Bratislava.
  • 1999: Președintele Federației Ruse, Boris Elțin, a demisionat și l-a numit pe Vladimir Putin ca președinte interimar.

marți, 30 decembrie 2014

30 decembrie

Evenimente

  • 1460: În timpul Războiului celor Două Roze, în Anglia, Casa de York pierde în fața Casei de Lancaster în Bătălia de la Wakefield.
  • 1703: Cutremur puternic în Tokio soldat cu 37 000 de morți.
  • 1906: Iran devine monarhie constituțională.
  • 1916: La Budapesta este încoronat ultimul rege ungar Carol al IV-lea.
  • 1922: A fost ratificat tratatul privind înființarea Uniunii Sovietice, sub forma uniunii mai multor republici (se va dezmembra în 1991).
  • 1944: Regele George al II-lea al Greciei declară regență, lăsând tronul vacant.
  • 1947: Regele Mihai I este forțat să abdice și să renunțe la conducerea statului. Este proclamată Republica Populară Română (RPR).
  • 1950: Vietnam, Laos și Cambodia devin state independente.
  • 1965: Ferdinand Marcos devine președinte al Filipinelor.
  • 1976: Se constituie societatea româno-franceză "Oltcit".
  • 1986: Începe invazia americană în Honduras.
  • 1987: Robert Mugabe ales președinte în Zimbabwe.
  • 1993: Israelul și Vaticanul stabilesc relații diplomatice.
  • 2006: Fostul președinte al Irakului Saddam Hussein a fost executat după ce fusese găsit vinovat de crime împotriva umanității de Tribunalul Special Irakian.



luni, 29 decembrie 2014

29 decembrie

Evenimente

  • 1170: Thomas Becket, Arhiepiscop de Canterbury, este asasinat în interiorul Catedralei Canterbury de susținători ai regelui Henric al II-lea; el devine ulterior sfânt și martir în Biserica Anglicană și Biserica Catolică.
  • 1837: Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg, o reședință a țarilor, arde complet. Focul durează 30 de ore.
  • 1845: Republica Texas s-a unit cu Statele Unite ale Americii, devenind al 28-lea stat al acestei federații.
  • 1893: Oficierea căsătoriei dintre Principele Ferdinand de Hohenzollern, moștenitor prezumtiv al tronului României, cu principesa Maria (fiica Ducelui Alfred de Edinburgh–Coburg și a Marii Ducese Maria a Rusiei) la Sigmaringen, în Germania.
  • 1910: Demisia Guvernului liberal condus de Ion I. C. Brătianu (datorită activității legislative și necesității de reorganizare a partidului); se formează un guvern conservator, în frunte cu P.P. Carp, care promovează o susținută și eficientă inițiativă.
  • 1925: Este creat Partidul Comunist Francez.
  • 1959: S-a deschis prima linie a metroului din Lisabona.
  • 1970: Conducerea Partidului Comunist Român a aprobat deshumarea osemintelor lui Iuliu Maniu, aflate în incinta penitenciarului Sighet, și reînhumarea lor în satul Bădăcin, județul Sălaj. De asemenea, a fost aprobată deshumarea osemintelor lui Ion Mihalache aflate în incinta penitenciarului Râmnicu-Sărat și reînhumarea lor în comuna Topoloveni, județul Argeș.
  • 1989: Are loc prima ședință a guvernului provizoriu condus de Petre Roman, primul guvern al României de după căderea comunismului.
  • 1989: Václav Havel devine președinte al Cehoslovaciei.

duminică, 28 decembrie 2014

28 decembrie

Evenimente

  • 418: Sfântul Bonifaciu I devine papă.
  • 1065: A fost inaugurată Catedrala Westminster din Londra, construită de Eduard Confesorul între 1045 și 1050.
  • 1612: Planeta Pluto este pentru prima dată observată de către Galileo Galilei, dar este catalogată doar ca o stea fixă. Abia peste 234 de ani, această planetă va fi considerată o nouă planetă a sistemului solar. În 2006 a primit statutul de planetă pitică.
  • 1836: Spania recunoaște independența Mexicului.
  • 1836: La Adelaide, contraamiralul britanic John Hindmarsh a proclamat provincia Australia de Sud.
  • 1879: Podul Tay din Dundee, Scoția, de aproape 2 mile lungime, la acea vreme cel mai lung pod din lume, s-a prăbușit în timp ce un tren îl traversa, ucigând 75 de oameni. Prăbușirea podului, deschis timp de doar 19 luni, a produs unde de șoc în profesia victoriană a ingineriei și în rândul publicului.
  • 1895: În cafeneaua "Grand Café" din Paris are loc prima proiecție de film, realizată de frații Lumière.
  • 1897: Piesa "Cyrano de Bergerac", de Edmond Rostand, are premiera la Paris.
  • 1903: S–a înființat „Societatea numismatică română”.
  • 1908: Un violent cutremur de a provocat în orașul italian Messina, Sicilia peste 75.000 de victime.
  • 1972: Kim Ir-sen, deja prim-ministru al Coreei de Nord și Secretar General al Partidului Muncitorilor din Coreea, a devenit primul președinte al Coreei de Nord.
  • 1973: Aleksandr Soljenițîn publică "Arhipelagul Gulag".
  • 1989: Pentru prima dată, după o lungă pauză, se întrunește Consiliul de Conducere al Uniunii Scriitorilor. Este ales un comitet provizoriu de conducere a Uniunii Scriitorilor, președinte fiind Mircea Dinescu.
  • 2000: Adrian Năstase își începe mandatul de prim-ministru al României.
  • 2004: Călin Popescu-Tăriceanu își începe mandatul de prim-ministru al României.
  • 2010: Primăvara arabă: Protestele populare încep în Algeria împotriva guvernului.



sâmbătă, 27 decembrie 2014

27 decembrie

Evenimente

  • 537: A fost inaugurată Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol, devenită în 1453 moschee și în 1935 muzeu.
  • 1391: Prima mențiune documentară a „logofătului” (șeful cancelariei domnești) în Țara Românească.
  • 1512: Coroana spaniolă elaborează Legile de la Burgos, menite să reglementeze comportamentul coloniștilor față de băștinașii din Lumea Nouă.
  • 1587: Sigismund al III-lea Vasa este încoronat rege al Poloniei. Va domni 45 de ani și va rămâne în istorie drept o figură extrem de controversată.
  • 1784: Răscoala țărănească condusă de Horia, Cloșca și Crișan, izbucnită la 2 noiembrie 1784. Horea și Cloșca sunt prinși în pădurea Scorușet din munții Gilăului, apoi închiși la Alba-Iulia.
  • 1806: Constantin Ipsilanti revine la București. El organizează o oaste destinată să-i permită realizarea planului său, de constituire a unui regat al Daciei format din Moldova, Țara Românească și Serbia.
  • 1816: A avut loc la Iași din inițiativa lui Gheorghe Asachi primul spectacol de teatru în limba română: "Mirtil și Hloe", pastorală într-un act.
  • 1831: Charles Darwin a început a doua călătorie în America de Sud la bordul navei regale HMS Beagle.
  • 1918: Discursul pianistului Ignacy Paderewski a declanșat Insurecția din Polonia Mare.
  • 1945: Înființarea Băncii Mondiale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și a Fondului Monetar Internațional (FMI), ca urmare a Conferinței monetare și financiare a ONU de la Bretton–Woods (1–12.07.1945). România a devenit membră a celor două organisme financiare la 15 decembrie 1972.
  • 1978: În Spania se instaurează democrația după 40 de ani de regim dictatorial.
  • 1985: Gherilele palestiniene au ucis 20 de persoane în aeroporturile din Roma și Viena.
  • 1991: A fost deschis, pentru public, Muzeul Național Cotroceni, înființat la 10 iulie 1991.
  • 1995: Armata guvernamentală bosniacă și forțele sârbilor bosniaci evacuează pozițiile–cheie de pe linia frontului din jurul orașului Sarajevo.
  • 2000: Cu ocazia împlinirii a 2000 de ani de creștinism și a sfârșitului de mileniu, Banca Națională a României a pus în circulație o monedă comemorativă din aur, având un tiraj de numai 1.000 de exemplare.
  • 2004: S-a produs o explozie cosmică puternică când o erupție a unei stele neutronice, a afectat ionosfera Pământului.

vineri, 26 decembrie 2014

26 decembrie

Evenimente

  • 1606: S-a jucat pentru prima oară tragedia "Regele Lear" scrisă de William Shakespeare după legenda regelui britanic Leir.
  • 1806: Austria și Franța napoleoniană au semnat pacea de la Pressburg.
  • 1848: Are loc la Iași, premiera primei opere românești „Baba Hârca“, de Matei Millo.
  • 1883: Premiera, în Franța, la Théâtre des Variétés, a operetei "Mam` zelle Nitouche" de Florimond Hervé.
  • 1898: Marie Curie și Pierre Curie au anunțat descoperirea unui nou element, denumit de ei radiu.
  • 1908: Jack Johnson devine primul afro-american campion mondial la box.
  • 1925: Marea Adunare Națională a Turciei decide să adopte calendarul gregorian, cu efect de la 1 ianuarie 1926.
  • 1943: Vasul de război german Scharnhorst este scufundat în cel de-al Doilea Război Mondial într-o bătălie navală împotriva a două grupuri de luptă britanice din Marea Nordului în Norvegia. Din echipajul de 1968 de oameni au supraviețuit doar 36.
  • 1989: Revoluția Română din 1989: Frontul Salvării Naționale formează un guvern provizoriu. Guvernul anunță modificările din Constituție, garantează drepturile minorităților naționale, autorizează libera angajare în câmpul muncii, introduce în țară economia de piață liberă și promite desfășurarea liberă a alegerilor.
  • 2003: Un puternic cutremur devastează orașul Bam (Iran); 43.300 morți, 90.000 rămași fară case.
  • 2004: Un puternic cutremur care a avut loc în Oceanul Indian a cauzat tsunami devastând Sri Lanka, India, Indonezia, Thailanda, Malaysia, Maldive și alte zone. Numărul de morți este de peste 230.000 de oameni.

joi, 25 decembrie 2014

25 decembrie

Evenimente

  • 800: Încoronarea lui Carol cel Mare de către Papa Leon al III-lea ca împărat al Occidentului.
  • 1066: William Cuceritorul a fost încoronat rege al Angliei la Westminster Abbey, Londra.
  • 1130: Contele Roger al II-lea al Siciliei este încoronat ca primul rege al Siciliei.
  • 1908: Apare, la Vălenii de Munte, gazeta „Neamul Românesc literar”, sub conducerea lui Nicolae Iorga.
  • 1916: Regele Ferdinand a instituit ordinul militar de război "Mihai Viteazul", cu trei clase.
  • 1926: Împăratul Taishō al Japoniei moare. Fiul său, Prințul Hirohito, îi succede ca împăratul Shōwa.
  • 1932: Un cutremur cu magnitudinea de 7,6 în provincia Gansu, China omoară ~70.000 oameni.
  • 1978: Forțe vietnameze invadează Cambodgia cu scopul de a distruge regimul Khmerilor Roșii care, din 1976 supusese populația unui monstruos "proces de reeducare" în care și–au găsit moartea aproape două milioane de cambodgieni, asasinați sau înfometați.
  • 1989: Televiziunea Română transmite în direct, pentru prima dată, slujba de Crăciun de la Patriarhia Română.
  • 1989: În urma unui proces sumar, Tribunalul Militar Extraordinar Român a condamnat la moarte cuplul dictatorial Nicolae și Elena Ceaușescu. În aceeași zi sunt executați în Târgoviște , prin împușcare.
  • 1991: Mihail Gorbaciov anunță într–o declarație televizată că demisionează din funcția de președinte al URSS, având în vedere situația creată odată cu formarea CSI (Comunitatea Statelor Independente).
  • 1991: Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice hotărăște schimbarea denumirii statului din U.R.S.S. (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste) în Federația Rusă.
  • 2000: Ultima eclipsă de Soare a mileniului doi; grad de acoperire 72%; punct de maximum 17:35:00 UT; lățimea maximă a umbrei 122 km; a fost vizibilă din nord-vestul SUA, nord-estul Canadei, sudul Groenlandei.

miercuri, 24 decembrie 2014

24 decembrie

Evenimente

  • 640: Papa Ioan al IV-lea devine papă.
  • 1294: Papa Bonifaciu al VIII-lea este ales papă, înlocuindu-l pe Celestine al V-lea, care a abdicat.
  • 1777: O expediție condusă de James Cook a ajuns la Insula Crăciunului, cel mai mare atol de corali din lume.
  • 1814: Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord au semnat tratatul de la Gent, prin care au pus capăt Războiului din 1812.
  • 1818: Austriacul Franz Gruber a compus muzica celebrului cântec de Crăciun "Silent Night".
  • 1865: Șase veterani sudiști ai Războiului Civil American au pus bazele organizației Ku Klux KlanSocietatea "cagulelor albe".
  • 1871: Premiera, la Opera din Cairo, a operei „Aida” de Giuseppe Verdi (libretul Antonio Ghislanzoni).
  • 1893: Industriașul american Henry Ford a testat primul său motor de automobil.
  • 1897: Octavian Goga a debutat cu versuri în revista "Tribuna" din Sibiu.
  • 1924: Albania devine republică.
  • 1962: România și Elveția au ridicat relațiile diplomatice la nivel de ambasadă.
  • 1964: Inaugurarea Teatrului Ion Creangă” din București cu premiera „Harap Alb”, în regia lui Ion Lucian, directorul noului teatru; decretul de construire a teatrului a fost emis pe 4 mai 1965.
  • 1968: Misiunea Apollo 8, formată din astronauții Frank Borman, James Lovell și William Anders Arthur, a orbitat pentru prima dată în jurul Lunii. William Anders a fotografiat răsăritul Pământului.
  • 1979: Uniunea Sovietică invadează Afganistanul pentru a susține guvernul comunist.
  • 1999: Cinci mii de "porți sfinte" ale unor edificii religioase din întreaga lume s–au deschis în noaptea de Crăciun pentru a marca începutul marelui Jubileu al anului 2.000. Prima poartă a fost deschisă de Papa Ioan Paul al II-lea, la Bazilica Sfântul Petru din Roma. Anul Sfânt s–a încheiat la 6 ian. 2001 (Ziua Botezului Domnului).

marți, 23 decembrie 2014

23 decembrie

Evenimente

  • 619: Bonifaciu al V-lea devine Papă.
  • 558: Chlothar I este încoronat rege al francilor.
  • 1672: Italianul Giovanni Cassini a descoperit Rhea, al doilea satelit ca mărime al lui Saturn.
  • 1688: Ca parte a Revoluției Glorioase, regele Iacob al II-lea al Angliei părăsește Anglia pentru Paris, Franța după ce a fost detronat în favoarea nepotului său, William de Orania și a fiicei sale Mary.
  • 1806: Războiul ruso–turc (1806–1812) – în primele lupte care s–au dat după ocuparea Moldovei, la Fierbinți și la Olteanu, rușii au ieșit victorioși. Au intrat în București la 25 dec. 1806, reinstalând ca domn pe Constantin Ipsilanti.
  • 1888: Pictorul olandez Vincent van Gogh, într-unul din desele sale momente de rătăcire își taie o parte din urechea stângă.
  • 1919: Un cutremur de pamânt în Mexic a făcut peste 7.000 de victime.
  • 1920: Irlanda de Nord (Ulster) a fost separată administrativ de restul Irlandei și a fost semnat "Ireland Act". Parlamentul s-a împărțit în două: unul la Dublin și celălalt la Belfast.
  • 1941: Premiera, la Opera Română din București, a operei „Capra cu trei iezi”, de Alexandru Zirra (libret Al. Zirra, după povestea lui Ion Creangă).
  • 1941: Al Doilea Război Mondial: După 15 zile de luptă, armata imperială japoneză ocupă Insula Wake.
  • 1947: Fizicienii americani John Bardeen, Walter Brattain și William Shockley au conceput primul tranzistor.
  • 1948: În Japonia sunt executați opt criminali de război, printre care și fostul premier Hideiki Tojo.
  • 1963: Se încheie prima călătorie în jurul Pământului efectuată de o navă românească, cargoul "București".
  • 1964: Un ciclon a afectat Ceylonul cauzând moartea a peste 2000 de persoane.
  • 1972: Un cutremur cu magnitudinea de 6,5 a lovit capitala Nicaraguei, Managua, omorând peste 10.000 de oameni.
  • 1972: Cei 16 supraviețuitori ai dezastrului zborului Andes sunt salvați după 73 de zile; ei au supraviețuit prin canibalism.
  • 1979: Trupele militare sovietice ocupă Kabul, capitala Afganistanului.
  • 1986: Dick Rutan și Jeana Yeager au terminat primul zbor în jurul lumii cu un avion numit Voyager, fără să-l realimenteze cu combustibil.
  • 1990: La Aeroportul Otopeni se dezvelește un monument din marmură neagră pe care sunt gravate numele celor care și–au pierdut viața în acest loc, în evenimentele din decembrie 1989.
  • 1990: Printr-un referendum, populația Sloveniei votează cu 88% pentru independența Iugoslaviei.
  • 1994: Adoptarea Legii privind statutul special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri).

luni, 22 decembrie 2014

22 decembrie

În 22 (respectiv 21) are loc solstițiul de iarnă în emisfera nordică și solstițiul de vară în emisfera sudică. Solstițiul de iarnă este atunci când înălțimea soarelui deasupra orizontului și intervalul diurn sunt minime (la sud de cercul polar de sud, soarele nu răsare și se află la unghiul maxim sub orizont). Este ziua anului cu lumina zilei cea mai scurtă în emisfera nordică, și cea mai lungă în emisfera sudică.
Evenimente

  • 1603: Mahomed al III-lea, sultan al Imperiului Otoman moare și este succedat de fiul său Ahmed I.
  • 1849: Execuția lui Fiodor Dostoievski este anulată în ultima clipă.
  • 1864: Orașul american Savannah, important centru al rezistenței sudiste este ocupat de yankeii comandați de generalul W.T. Sherman
  • 1894: În Franța începe „afacerea Dreyfus", când Alfred Dreyfus a fost acuzat de trădare.
  • 1927: S–a înființat Societatea de Difuziune Radiofonică din România (în prezent Societatea Română de Radiodifuziune)
  • 1989: Revoluția Română din 1989: După o săptămână de demonstrații populare și reprimări sângeroase, Nicolae Ceaușescu este înlăturat de la conducerea României.
  • 1990: Lech Wałęsa depune jurământul ca președinte al Poloniei.
  • 2008: Emil Boc devine prim-ministrul României.

duminică, 21 decembrie 2014

21 decembrie

Evenimente

  • 1846: Robert Liston a realizat prima operație chirurgicală sub anestezie, la University College Hospital din Londra
  • 1883: A apărut volumul "Poesii", de Mihai Eminescu, cu o prefață semnată de Titu Maiorescu, singurul tipărit în timpul vieții poetului; cuprinde 64 de poezii.
  • 1891: A fost jucat primul meci de baschet, sport inventat de către americanul James E. Naismith, profesor de educație fizică la colegiul Springfield din Massachusetts.
  • 1898: Marie și Pierre Curie descoperă radiul.
  • 1913: A apărut, la New York, primul careu de cuvinte încrucișate semnat de britanicul A. Wynne.
  • 1927: Prin lege, s–a înființat legația română de la Rio de Janeiro, prima legație română din America de Sud.
  • 1937: A avut loc premiera primului lung-metraj animat, color și cu sunet, "Albă ca zăpada și cei șapte pitici", produs de Walt Disney.
  • 1947: Primă audiție în concertul Filarmonicii bucureștene a oratoriului bizantin de Crăciun „Nașterea Domnului”, de Paul Constantinescu.
  • 1951: Libia devine o țară independentă.
  • 1955: A luat ființă Teatrul de Stat de Operetă (azi Teatrul Muzical) din Brașov.
  • 1958: Generalul Charles de Gaulle a fost ales președinte al celei de–a V–a Republici Franceze.
  • 1968: Lansarea navei cosmice "Apollo 8" care a efectuat prima oară un zbor circumlunar (21 – 27 decembrie).
  • 1969: Un echipaj românesc a efectuat ocolul lumii în 80 de ore cu un avion IL–18 din dotarea TAROM, parcurgând 46.000 km.
  • 1971: A fost creată organizația umanitară „Medici fără frontiere” – „Medecines sans frontieres”; asociația are drept scop acordarea de ajutor medical în situații de urgență care intervin în urma unui război sau a unei catastrofe naturale.
  • 1988: Doi membri ai unei grupări radicale din Libia au făcut să explodeze cursa 103 Pan Am deasupra localității Lockerbie din Scoția, cauzând una dintre cele mai mari catastrofe aeriene până în acel moment, soldată cu moartea a 270 de oameni.
  • 1989: Revoluția română din 1989: București - Miting organizat de Ceaușescu în actuala "Piață a Revoluției". Pe lângă lozincile cunoscute, în mulțime se fac auzite fluierături și huiduieli. Începutul Revoluției la București.
  • 1991: A fost semnat, la Alma–Ata, documentul de fondare a Comunității Statelor Independente, care consfințește destrămarea definitivă și dispariția de pe harta politică a lumii a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, desființarea cetățeniei sovietice. Mihail Gorbaciov demisionează din funcția de președinte al URSS.
  • 1995: Orașul Bethlehem trece de sub control israelian sub control palestinian.
  • 1996: Radio 21 începe să emită.
  • 2007: Spațiul Schengen s-a mărit cu 9 state membre ale Uniunii Europene; Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia.
  • 2009: La Palatul Cotroceni are loc ceremonialul de învestire a celui de-al doilea mandat al președintelui Traian Băsescu.
  • 2012: Potrivit unor calendare, se prezice sfârșitul lumii.

sâmbătă, 20 decembrie 2014

20 decembrie

Evenimente

  • 1191: Prima atestare documentară a cetății Sibiului, într-un document emis de papa Celestin al III-lea.
  • 1192: Richard I al Angliei este capturat și luat prizonier de Leopold al V-lea al Austriei în timp ce era în drum spre Anglia după ce a semnat tratatul cu Saladin care a încheiat cea de-a Treia Cruciadă.
  • 1803: Statele Unite au cumpărat provincia Louisiana de la oficialii francezi, cu 15 milioane de dolari.
  • 1842: Obșteasca Adunare Extraordinară a Țării Românești a ales ca domn pe Gheorghe Bibescu care a abdicat în iunie 1848.
  • 1915: Prima audiție, la Ateneul Român din București, sub bagheta lui Dimitrie Dinicu, a primului poem simfonic românesc "Acteon" de Alfred Alessandrescu.
  • 1917: Consiliul Comisarilor Poporului decretează înființarea Comisiei Extraordinare de Combatere a Contrarevoluției (CEKA), prima organizație de poliție secretă din epoca modernă; mai târziu, aceasta va purta o serie de denumiri, ultima fiind KGB.
  • 1937: Alegeri pentru Parlament. Partidul Totul pentru Țară câstigă poziția a treia, cu 66 de locuri în legislativ. Alarmat, regele Carol al II-lea demite guvernul liberal și numește premier pe Octavian Goga. Va fi ultimul guvern dinainte de dictatura regală.
  • 1940: A fost deschisă prima autostradă din California.
  • 1946: A fost etatizată Banca Națională a României, primul pas în preluarea controlului comunist asupra pârghiilor economice.
  • 1946: Popularul film "It's a Wonderful Life" se lansează la New York.
  • 1973: A fost inaugurată noua clădire a Teatrului Național "I.L.Caragiale" din București.
  • 1985: Papa Ioan Paul al II-lea anunță instituirea Zilei Mondiale a Tineretului.
  • 1987: Feribotul de pasageri MV Doña Paz, care se îndrepta către capitala statului Filipine, s-a ciocnit cu petrolierul Vector în strâmtoarea Tablas, în apropiere de Marinduque. Scufundarea navei a dus la pierderea a 4.341 de vieți omenești; doar 24 de persoane au supraviețuit. Este considerat cel mai mare dezastru maritim pe timp de pace.
  • 1989: Nicolae Ceaușescu a calificat într–o intervenție televizată evenimentele de la Timișoara drept opera unor „huligani”, respectiv a unor „grupuri fasciste și antinaționale”.
  • 1997: A avut loc premiera filmului "La vita é bella" (regia Roberto Begnini) distins, la Cannes, cu Marele Premiu al Juriului și cu trei Premii Oscar.
  • 1999: Macao, care a fost timp de 442 de ani colonie portugheză, a revenit sub suveranitatea Republicii Populare Chineze, cu statutul de Regiune Administrativă Specială.
  • 2000: Ion Iliescu a depus jurământul pentru un nou mandat de președinte al României.
  • 2004: Traian Băsescu a depus primul jurământ de președinte al României.
  • 2004: Un grup de hoți au furat 50 de milioane de dolari în lire sterline de la Banca Nordică din Belfast, Irlanda de Nord. Jaful este considerat unul dintre cele mai mari din istoria Regatului Unit.
  • 2007: Elisabeta a II-a devine cel mai în vârstă monarh al Regatului Unit, surclasând-o pe regina Victoria, care a trăit 81 de ani, 7 luni și 29 de zile.

vineri, 19 decembrie 2014

19 decembrie

Evenimente
  • 324: Licinius abdică din poziția sa de împărat al Imperiului Roman.
  • 1154: Henric al II-lea al Angliei este încoronat la Westminster Abbey.
  • 1187: Clement al III-lea este ales Papă.
  • 1241: Termenul "parlament" a fost utilizat pentru prima dată într-un document regal oficial prin care în Anglia se convoacă consiliul regelui (Henric al III-lea).
  • 1872: A fost dată publicității "Legea pentru alegerea mitropoliților și episcopilor eparhioți și constituirea Sfântului Sinod al Bisericii autocefale Ortodoxe Române".
  • 1898: S-a înființat, la Iași, Societatea Universitară Română, condusă de A.D. Xenopol.
  • 1900: S–a încheiat un protocol prin care a fost recunoscută personalitatea juridică a Bisericii grecești din România.
  • 1916: Primul război mondial: Se sfârșește Bătălia de la Verdun, dintre trupele germane și cele franceze.
  • 1925: Apare, la București, săptămânalul „Cetatea literară” condus de scriitorul Camil Petrescu (până în iulie 1926).
  • 1963: Zanzibar primește independența de la Marea Britanie de a deveni monarhie constituțională sub un sultan.
  • 1972: Nava spațială Apollo 17 a aterizat în Oceanul Pacific, încheind misiunea de aselenizare controlată.
  • 1984: Marea Britanie și China semnează un acord potrivit căruia Hong Kong-ul trece, începând cu 1 iulie 1997, sub suveranitate chineză, punându–se capăt, după 155 de ani, dominației britanice.
  • 1986: Mihail Gorbaciov, lider al Uniunii Sovietice, îi eliberează pe Andrei Saharov și pe soția acestuia din exilul în Gorky.
  • 1997: A avut loc premiera filmului "Titanic" (regia James Cameron), considerat unul dintre cele mai scumpe filme și situat pe primul loc în lista filmelor cu cele mai mari încasări din toate timpurile (11 premii Oscar).
  • 2000: A fost dezvelită, la Târgu Mureș, statuia poetului și revoluționarului pașoptist Sándor Petőfi, operă a sculptorului László Hunyadi.
  • 2012: Park Geun-hye devine prima femeie președinte al Coreei de Sud.

joi, 18 decembrie 2014

18 decembrie

Evenimente

  • 218 î.Hr.: Al Doilea Război Punic: Bătălia de la Trebia – forțele cartagineze conduse de Hannibal au învins armata Republicii Romane.
  • 1271: Kublai Khan redenumește imperiul său "Yuan" (yuán), marcând oficial începutul Dinastiei Yuan în Mongolia și China.
  • 1352: Inocențiu al VI-lea este ales Papă.
  • 1644: Odată cu împlinirea vârstei de 18 ani regina Cristina a Suediei preia puterea deși încoronarea este amânată din cauza războiului cu Danemarca.
  • 1787: New Jersey a devenit cel de-al treilea stat american care a ratificat Constituția SUA.
  • 1865: Sclavia a fost abolită o dată cu intrarea în vigoare a celui de-al 13-lea amendament din Constituția SUA.
  • 1892: Premiera baletului "Spărgătorul de nuci" de Ceaikovski are loc la "Mariinsky Theatre" în St. Petersburg.
  • 1911: Prima expoziție a grupării "Blaue Reiter" (Kandinsky, Jawlensky, Marc, Kubin, Gabriele Munter) se deschide la Galeria Thamnhauser din Munchen, cuprinzând o retrospectivă Douanier Rousseau, lucrări de Delaunay, Kandinsky, Macke, Marc, Munter, Arnold Schonberg.
  • 1923: Muzeul Militar Național, creat în aprilie 1914 ca secție militară a Muzeului Național al României, a fost transformat în instituție de sine stătătoare.
  • 1926: Turcia adoptă calendarul gregorian.
  • 1944: Al doilea război mondial: Armata a IV–a română intră pe teritoriul Cehoslovaciei pentru a participa la operațiunile militare desfășurate împotriva armatei germane.
  • 1956: Japonia a fost admisă ca membru al ONU.
  • 1966: Satelitul Epimetheus al lui Saturn este descoperit de Richard L. Walker.
  • 1970: Premiera, la București, a spectacolului cu piesa "Acești nebuni fățarnici", de Teodor Mazilu.
  • 1973: Adunarea Generală a ONU adoptă limba arabă ca limbă oficială a sa. Data de 18 decembrie devine Ziua limbii arabe.
  • 1979: Adunarea Generala a ONU adoptă Convenția ce apară femeia împotriva discriminării în domeniul politic, economic, social și cultural. România va ratifica Convenția la 7 ianuarie 1982.
  • 1990: Se semnează, la Strasbourg, actul prin care România aderă la Convenția Culturală Europeană.
  • 2005: România câștigă titlul de vicecampioană mondială la handbal feminin la Campionatul Mondial de Handbal din Rusia, fiind învinsă în actul final de țara gazdă, scor 28-23.




miercuri, 17 decembrie 2014

17 decembrie

Evenimente

  • 1538: Papa Paul al III-lea îl excomunică pe regele Henric al VIII-lea al Angliei.
  • 1586: Go-Yōzei devine împărat al Japoniei.
  • 1600: Căsătoria dintre Henric al IV-lea al Franței și Maria de Medici.
  • 1790: În timpul unor reparații la Catedrala din Mexico City se descoperă "Piatra Soarelui" inscripționată cu calendarul aztec. Piatra are 3,58 metri în diametru, 0,9 metri grosime și o greutate de 24 de tone.
  • 1851: Înființarea Conservatorului de muzică din București (reînființat în 1864), din inițiativa lui Andrei Wachmann și a lui Ludovic Wiest.
  • 1863: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulgă "Legea secularizării averilor mânăstirești"; în urma aplicarii ei, 25% din teritoriul țării devenea patrimoniul statului.
  • 1890: Este înființată, la București, "Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor", care va duce o bogată activitate culturală și politică pentru întărirea unității românilor din România și Transilvania. La începutul secolului al XX–lea activau în Liga: Take Ionescu, Octavian Goga, V.A.Urechia. În 1914 își schimbă titulatura în "Liga pentru unitatea politică a tuturor românilor".
  • 1903: A avut loc în Kitty Hawk, statul american Carolina de Nord, primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, realizat după planurile fraților Orville și Wilbur Wright. Durata zborului a fost de 12 secunde, timp în care a parcurs 37 de metri, la o înălțime de circa 10 metri.
  • 1909: Este adoptată de către Camera Deputaților "Legea privind sindicatele funcționarilor statului", care interzicea dreptul de asociere și de grevă tuturor salariaților statului, ai județelor și comunelor.
  • 1938: Premiera piesei "Jocul de-a vacanța" de Mihail Sebastian, la Teatrul de Comedie din București, în regia lui Sică Alexandrescu; din distribuție au făcut parte V. Maximilian și George Vraca.
  • 1942: Al Doilea Război Mondial: Guvernele britanic, american și sovietic au somat Germania să pună capăt măsurilor de exterminare a evreilor, sub amenințarea cu represalii; în acel moment, în urma aplicării „soluției finale” (adoptată la Conferința de la Wannsee din 20 ian. 1942), fuseseră ucise deja aproape două milioane de persoane .
  • 1963: Guvernele român și francez ridică legațiile lor de la București și Paris la nivel de ambasadă.
  • 1971: Marea Adunare Națională adoptă Legea nr. 24, a cetățeniei române, care prevedea pierderea cetățeniei române de către cei care pleacă din țară în mod clandestin sau fraudulos și de către cei care, aflându-se în străinătate, se fac vinovați de "fapte ostile".
  • 1989: Timișoara. La ordinele lui Ceaușescu, se trage în manifestanți, din Piața Libertății până la Operă, în zona Podului Decebal, pe Calea Lipovei. Taburile blochează intrările în oraș, elicopterele efectuează zboruri de supraveghere.
  • 1989: Dizolvarea oficială a poliției secrete est–germane (STASI).
  • 1997: A început să emită postul privat de televiziune „Prima TV”.
  • 2000: A avut loc reinaugurarea "Coloanei fără sfârșit", operă a sculptorului Constantin Brâncuși aflată din 16 septembrie 1996 în lucrări de restaurare.
  • 2007: A început demolarea fostului Stadion Național. Noul stadion numit Arena Națională a fost inaugurat la 6 septembrie 2011.



marți, 16 decembrie 2014

16 decembrie

Evenimente

  • 1431: Războiul de 100 de Ani: Henric al VI-lea al Angliei este încoronat rege al Franței la Notre-Dame de Paris.
  • 1554: Wilno (Polonia): Este parafat "Tratatul de alianță și de pace eternă" între Alexandru Lăpușneanu, domnul Moldovei și Sigismund al II-lea August, regele Poloniei.
  • 1575: Un cutremur estimat la 8,5 grade magnitudine a lovit Valdivia, Chile.
  • 1607: Lupte pentru domnia Moldovei între fiii lui Ieremia Movilă și Simion Movilă. În lupta de la Ștefănești, în 16 decembrie, Constantin Movilă l–a înfrânt pe vărul său Mihailaș, cucerind tronul Moldovei.
  • 1653: Oliver Cromwell devine Lord protector al Angliei, Scoției și Irlandei (până în 1658).
  • 1707: Vulcanul Fuji, cel mai înalt munte din Japonia, începe ultima sa erupție. Erupția a durat până la 1 ianuarie 1708.
  • 1773: În provincia britanică Province of Massachusetts Bay, devenită ulterior statul american Massachusetts, în rada portului Boston, coloniștii distrug prin scufundare o mare cantitate de încărcături de ceai. Evenimentul, cunoscut ca Boston Tea Party devine una din scânteile Revoluției americane (1776 - 1784).
  • 1811: În New Madrid, din Missouri, SUA, are loc primul cutremur dintr-o serie lungă de cutremure severe.
  • 1848: Adunarea fruntașilor români transilvăneni la Sibiu, unde se adoptă o petiție națională prin care se protestează împotriva "unirii" forțate a Transilvaniei cu Ungaria, hotarâtă în martie 1848.
  • 1910: Are loc, la Issy-les-Moulineaux, lângă Paris, primul zbor experimental din lume al unui avion cu reacție, inventat și pilotat de Henri Coandă.
  • 1918: Decret privind exproprierea pământului. Începutul reformei agrare (între 1918–1921 s–au expropriat de la vechii proprietari aproximativ 6 milioane ha de pământ ce au fost împărțite țăranilor, modificându–se astfel structura proprietății în noua Românie).
  • 1920: Unul dintre cele mai devastatoare cutremure din istorie a avut loc în provincia chineză Gansu. Numărul persoanelor decedate s-a ridicat la 200.000.
  • 1922: Președintele Poloniei Gabriel Narutowicz este asasinat de pictorul Eligiusz Niewiadomski la Galeria Zachęta din Varșovia.
  • 1938: Este înființat Frontul Renașterii Naționale, sub conducerea regelui Carol al II–lea. După alegerile din iunie 1939, câștigate de FRN, devenit partid unic, un decret–lege cerea tuturor deputaților și senatorilor să poarte uniforma FRN și să presteze juramânt de credință regelui.
  • 1944: Al doilea război mondial: Ultima ofensivă germană în Vest: "Ofensiva din Ardeni".
  • 1945: Moscova. Conferința miniștrilor Afacerilor Externe ai URSS, SUA și Marii Britanii. În privința României, Conferința hotărăște recunoașterea guvernului condus de Petru Groza, dar cere includerea câte unui reprezentant al PNL și PNȚ precum și organizarea de alegeri libere.
  • 1963: Stabilirea de relații diplomatice, la rang de ambasadă între România și Tunisia.
  • 1970: A avut loc premiera filmului "Love Story", regia Arthur Hiller, film ce a avut un imens succes de public (protagoniști: Ali Mac Graw și Ryan O´Neal).
  • 1989: Timișoara. De la nemulțumiri locale (hotărârea judecătorească după care pastorul reformat Laszlo Tokes urma să fie strămutat în altă localitate), se ajunge la revendicări pe plan politic. Timișorenii se strâng în Piața Catedralei. În noaptea de 16 spre 17 decembrie au loc confruntări între manifestanți și forțele de ordine.
  • 2000: Colin Powell a devenit primul secretar de stat afro-american din istoria SUA.

luni, 15 decembrie 2014

15 decembrie

Evenimente

  • 687: Sf. Sergiu I devine Papă.
  • 1467: Ștefan cel Mare îl învinge pe Matei Corvin al Ungariei în Bătălia de la Baia.
  • 1840: Rămășițele pământești ale lui Napoleon I, au fost aduse în Franța de pe Insula Sfânta Elena, locul în care a murit, și depuse în Domul Invalizilor din Paris.
  • 1860: Împăratul Austriei, Franz Joseph I, hotărăște alipirea Banatului la Ungaria fără a ține seama de cererea românilor bănățeni de a se înființa în Banat un "Căpitănat român".
  • 1868: Concertul inaugural al "Societății Filarmonice Române", sub bagheta lui Eduard Wachmann, primul director al orchestrei. În program au fost lucrări de Mozart, Haydn, Beethoven, Mendelssohn Bartholdy.
  • 1876: A luat ființă Cercul Militar al ofițerilor din garnizoana București, actualul Cerc Militar Național; Construcția Palatul Cercului Militar Național, sediu de astăzi al instituției, a început în anul 1911 și s-a încheiat în 1923 .
  • 1885: Apare, la București, revista modernistă "Analele literare", editată de Mircea C. Demetrescu (până 1888).
  • 1887: Apare primul număr al publicației lunare "Revista Nouă", condusă de Bogdan Petriceicu-Hasdeu.
  • 1914: O explozie de gaz la mina Mitsubishi Hōjō din Kyushu, Japonia, a ucis 687 de oameni.
  • 1938: Memorandumul românilor din Transilvania (Ardeal, Banat, Crișana, Satu Mare, Maramureș), semnat de Iuliu Maniu, Mihai Popovici și încă 48 de fruntași ai PNȚ, este prezentat regelui Carol al II–lea. În document se cerea "o schimbare de regim radicală" și respectarea principiilor democratice conform hotărârilor de la Alba Iulia din 1918.
  • 1939: Debutul poetului Geo Dumitrescu în revista "Cadran" (nr. 4) cu poezia "Cântec", sub pseudonimul Vladimir Ierunca.
  • 1939: La Atlanta a avut loc premiera filmului "Pe aripile vântului", în regia lui Victor Fleming, avându–i ca protagoniști pe Vivien Leigh și Clark Gable.
  • 1944: Reapare la București, zilnic, ultima serie a revistei „Bilete de papagal”, director Tudor Arghezi (16 dec. 1944 – 12 feb. 1945).
  • 1945: Generalul american Douglas MacArthur emite în calitate de comandant suprem al Forțelor Aliate în Pacific un ordin prin care shintoismul nu mai este religie de stat în Japonia.
  • 1948: Este înființată Opera Maghiară de Stat din Cluj.
  • 1964: Oficialitățile canadiene au arborat pentru prima dată actualul lor steag, reprezentând o frunză roșie de arțar.
  • 1965: Navetele spațiale americane "Gemini 6" și "Gemini 7" au realizat prima întâlnire în spațiu.
  • 1970: Naveta spațială rusească Venera–7 efectuează prima aterizare a unei sonde pe planeta Venus.
  • 1994: Este lansat Netscape Navigator 1.0.
  • 1995: Madrid: La Conferința Uniunii Europene, șefii de stat și de guvern au convenit asupra noii monede europene. Aceasta a fost denumită "EURO" și a înlocuit moneda națională din Germania, Franța, Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia, Spania, Portugalia, Austria, Irlanda, Finlanda, Grecia la 1 ianuarie 2002.
  • 1999: Germania acceptă să plătească 10 milioane de mărci drept compensații persoanelor care au fost supuse la muncă forțată în timpul nazismului.
  • 2000: A fost închisă definitiv centrala atomoelectrică rusă de la Cernobîl.
  • 2001: A fost redeschis, pentru public, Turnul din Pisa, închis în 1990 pentru consolidare.
  • 2002: Pentru prima dată, România a fost nominalizată în cadrul galei Premiilor MTV Europa (Barcelona) prin introducerea secțiunii "Cel mai bun artist român"; câștigătoare a fost trupa "Animal X".

duminică, 14 decembrie 2014

14 decembrie

Evenimente

  • 1280: Prima atestare documentară a orașului Sighișoara.
  • 1458: Atestarea documentară a municipiului Onești, printr-un act de danie emis de cancelaria lui Ștefan cel Mare.
  • 1467: Bătălia de la Baia: Ștefan cel Mare înfrânge armatele maghiare conduse de regele Matei Corvin, care invadaseră Moldova.
  • 1542: Prințesa Maria Stuart devine regina Maria I a Scoției.
  • 1819: Alabama a devenit cel de-al 22-lea stat american.
  • 1864: Este inaugurată Școala de Belle-Arte din București, înființată prin decretul domnesc.
  • 1869: Inaugurarea oficială a clădirii Universității din București, construită între 1857-1869 după planurile arhitectului Alexandru Orăscu.
  • 1888: Hariclea Darclée debutează pe scena Operei Mari din Paris cu rolul "Margareta" din opera "Faust".
  • 1900: Fizicianul Max Planck face publică noua sa teorie despre natura energiei – teoria cuantelor – care va sta la baza fizicii moderne.
  • 1910: Are loc, la Ussy-les-Moulineaux, lângă Paris, primul zbor experimental din lume al unui avion cu reacție, inventat și pilotat de Henri Coandă.
  • 1911: Exploratorul norvegian Roald Amundsen a devenit primul om care a ajuns la Polul Sud.
  • 1918: Friedrich Karl von Hessen, un prinț german ales de parlamentul din Finlanda pentru a deveni regele Väinö I, renunță la tronul finlandez.
  • 1918: Pentru prima oară femeile din Marea Britanie au avut drept de vot la alegerile generale.
  • 1918: La "Metropolitan Opera" din New York a avut loc premiera operei "Gianni Schicchi" a compozitorului italian Giacomo Puccini.
  • 1927: Irak-ul își câștigă independența față de Marea Britanie.
  • 1939: Războiul de Iarnă: Uniunea Sovietică este exclusă din Liga Națiunilor pentru invadarea Finlandei.
  • 1946: Adunarea Generala a ONU a ales orașul New York ca sediu permanent al ONU.
  • 1948: Stabilirea de relații diplomatice între România și India.
  • 1955: România alături de Albania, Austria, Bulgaria, Cambodgia, Ceylon, Finlanda, Ungaria, Irlanda, Italia, Iordania, Laos, Libia, Nepal, Portugalia și Spania se alătură statelor membre ale Organizației Națiunilor Unite.
  • 1958: Cea de-a 3-a Expediție Sovietică devine prima care a cucerit Polul Sudic al Inaccesibilității.
  • 1961: A avut loc, la Berlin, premiera mondială a filmului regizat de americanul Stanley Kramer, "Procesul de la Nürnberg", ecranizare a piesei lui Abby Mann.
  • 1972: Programul Apollo: Eugene Cernan este ultima persoană care a pășit pe Lună, după ce el și Harrison Schmitt și-au încheiat missiunea cu Apollo 17.
  • 1976: A fost inaugurat Muzeul Teatrului Național din Iași.
  • 1989: În Chile au loc primele alegeri libere după 16 ani. Patricio Aylwin a fost ales președinte.
  • 1990: Se constituie, în baza Legii 39 adoptată de Parlament, Consiliul Suprem de Apărare a Țării.
  • 2000: A fost închisă definitiv centrala nucleară de la Cernobâl; aici, la 26 aprilie 1986, a avut loc cel mai mare accident nuclear din istorie – la unul dintre reactoarele centralei a avut loc o gravă avarie, în urma căreia s–au produs puternice radiații, cu implicații ecologice resimțite și astăzi (specialiști apreciază că intensitatea radiațiilor a fost echivalentă cu 500 de bombe de la Hiroshima).
  • 2001: S–a înființat, la București, postul privat de televiziune „B1 TV”.